În societatea de astăzi, avem impresia că, pe zi ce trece, oamenii devin din ce în ce mai puțin interesați să gândească, să învețe și să verifice informațiile pe care le primesc. Deși tehnologia a evoluat foarte mult și avem acces rapid la o cantitate uriașă de informații, acest lucru nu înseamnă automat că oamenii sunt și mai bine informați. Uneori, accesul prea ușor la informație poate avea efectul opus, mai ales atunci când oamenii aleg să creadă tot ceea ce văd pe internet fără să verifice
Citește restul acestei intrări »Articol din categoria Filosofie — acces pentru abonații care plaresc
Întrebarea sensului vieții devine cu adevărat inevitabilă abia în momentul în care omul își recunoaște finitudinea. Atâta timp cât existența poate fi imaginată ca o succesiune indefinită de zile, proiectele, dorințele și aspirațiile noastre pot părea suficiente prin ele însele. Putem amâna, putem începe din nou, putem considera că ceea ce nu s-a împlinit astăzi se va împlini mâine. Moartea introduce însă în această construcție o ruptură radicală: există un moment dincolo de care nu mai există pentru noi un „mai târziu” terestru. Dacă timpul este limitat, atunci fiecare clipă este în mod ireversibil pierdută în clipa următoare. Iar dacă moartea este sfârșitul existenței personale, se naște întrebarea aparent devastatoare: cum poate avea sens ceva ce este destinat să înceteze? La prima vedere, finitudinea pare să anuleze sensul. Dacă toate realizările omului
Trebuie să fii un abonat care plătește ca să ai acces la continuarea acestui articol și la alt conținut exclusiv.
Dacă ai inimă bună, să știi că încercările nu sunt o pedeapsă, ci o lucrare. Dumnezeu curăță, răbdând cu tine, și te trece prin foc ca să se ardă mândria, graba și judecata. În durere, omul se vede pe sine; în răbdare, Îl vede pe Dumnezeu. Și acolo, unde ți se pare că nu mai poți, începe de fapt lucrarea harului. Afirmația propune o interpretare profund teologică a suferinței, în care încercările existențiale nu sunt înțelese ca forme de pedeapsă arbitrară, ci ca expresii ale unei lucrări formative
Citește restul acestei intrări »Uneori, Dumnezeu amână ceea ce Îi ceri, nu pentru că te-a uitat, nu pentru că nu ți-a auzit rugăciunea și nici pentru că dorința inimii tale nu ar avea valoare. Uneori, răspunsul întârzie pentru că există lucruri pe care tu nu le poți vedea încă. Noi privim viața prin ferestre înguste, prin zilele pe care le trăim acum, prin dorințele care ne apasă sufletul în prezent. Dumnezeu însă vede drumul întreg. El vede începutul, sfârșitul și toate întâmplările dintre ele. Ceea ce pentru noi pare o întârziere poate fi, în planul Lui, o pregătire. De multe ori, omul confundă tăcerea cu absența. Atunci când se roagă și nu primește
Citește restul acestei intrări »M-am tot gândit la ce înseamnă iubirea, nu ca în povești, ci așa cum se simte ea cu adevărat. Cred că iubirea nu e despre cât de mult spui, ci despre cum începi să vezi lumea altfel când apare cineva în ea. Nu schimbă lumea în sine, dar schimbă felul în care o trăiești. Și, fără să-ți dai seama, lucrurile care înainte erau obișnuite capătă greutate, sens, direcție. Iubirea nu e un sentiment stabil. Nu e ceva liniștit sau previzibil. E mai degrabă o alegere care se repetă în fiecare zi, chiar și atunci când nu e ușor, chiar și atunci când nu e perfect. Iubirea, pentru mine, nu înseamnă să te pierzi în cineva. Înseamnă să devii mai conștient de tine… pentru că există acel cineva. Și poate că asta e partea cea mai profundă: nu faptul că iubesc, ci faptul că, am început să înțeleg ce înseamnă să iubești cu adevărat. Nu ca idee. Nu ca vis. Ci ca ceva viu, care se construiește între doi oameni, în fiecare zi….
Există forme de artă care urmăresc fidelitatea imaginii și forme de artă care încearcă să redea sensul ascuns al lumii. Kalamkari aparține celei din urmă. Originară din sudul Indiei, această veche tradiție artistică, cu o istorie de peste două mii de ani, nu impresionează doar prin frumusețea desenului, ci și prin bogăția simbolurilor pe care le păstrează vii până astăzi. Denumirea provine din cuvintele persane kalam, care înseamnă „condei”, și kari, „lucrare”, sugerând încă din nume că fiecare imagine este rodul mâinii artistului. Liniile sunt trasate cu răbdare, iar culorile sunt obținute, în tehnica tradițională, din pigmenți
Citește restul acestei intrări »Articol din categoria Filosofie — acces pentru abonații care plaresc
Amăgirea este una dintre acele experiențe umane care nu se lasă înțelese numai prin raportarea la minciună, deoarece ea poate exista chiar și atunci când nimeni nu intenționează să înșele. Uneori, omul ajunge să locuiască într-un adevăr construit de propria conștiință, fără să mai observe distanța dintre ceea ce trăiește și ceea ce își imaginează că trăiește. Nu întotdeauna realitatea îi este ascunsă; uneori, el este cel care își retrage privirea din fața ei. În această retragere începe amăgirea, ca o ruptură
Trebuie să fii un abonat care plătește ca să ai acces la continuarea acestui articol și la alt conținut exclusiv.
Există picturi care impresionează prin culoare și compoziție, iar altele care își concentrează întreaga forță într-o singură privire. Pictura Big Eyes aparține celei de-a doua categorii. Personajele cu ochi neobișnuit de mari nu reprezintă o exagerare estetică, ci o metaforă a sensibilității umane. În ele, artistul nu mărește dimensiunea privirii, ci dimensiunea emoției. Curentul a devenit celebru în anii 1950–1960 prin lucrările pictoriței americane Margaret Keane, ale cărei copii și femei cu ochi
Citește restul acestei intrări »Cred că una dintre cele mai greu de înțeles experiențe ale omului este aceea în care ajunge să creadă într-un adevăr care nu îi aparține în întregime realității, ci felului în care și-ar dori ca ea să fie. Amăgirea nu apare întotdeauna printr-o minciună rostită de altcineva și nici nu presupune neapărat intenția de a înșela. Uneori, ea se naște în liniște, dintr-o interpretare pe care o acceptăm fără să o cercetăm, dintr-o speranță căreia îi acordăm mai multă putere decât faptelor sau dintr-o explicație care ne ajută să suportăm ceea ce nu putem schimba. Poate că tocmai aici se află dificultatea ei: amăgirea nu se prezintă întotdeauna ca ceva fals, ci poate lua înfățișarea unui adevăr în care găsim adăpost. Mă gândesc că omul nu trăiește niciodată numai în lumea care există, ci și în lumea pe care o alcătuiește în propria
Citește restul acestei intrări »Botezul reprezintă una dintre cele mai profunde Taine ale vieții creștine, o intrare în realitatea ontologică a existenței umane raportată la divinitate. Împreună cu Mirungerea, Spovedania, Euharistia, Hirotonia, Cununia și Maslul, el constituie nu doar un ritual, ci o experiență de transformare totală, prin care omul este chemat la „nașterea din nou” și la comuniunea cu viața divină. Termenul, din grecescul baptisma și din latinul baptis – baptismum, desemnează afundarea în apă, dar simbolizează mai mult decât un act exterior: este scufundarea ontologică a omului în dimensiunea regeneratoare a Duhului și în energia primară a creației. Sfântul Ioan Evanghelist subliniază dimensiunea esențială
Citește restul acestei intrări »
