Cu timpul trec gânduri, amintiri
Trec vise, dorințe, doruri.
Cu timpul am învățat, am uitat
Cine sunt, cine am fost și de ce.
Astăzi, la douăzeci de primăveri
Am o poveste, o nuvelă, un scop.
Am iubit, am fost iubit
Am trădat, am fost trădat.
Destinul, o înșiruire de coincidențe
Mi-a oferit în doze mici, totul.
Acum, în tumultul dulce al vieții
Oricine sunt sau orice însemn
Privesc doi ochi negri zâmbind,
Și e tot ceea ce vreau să privesc.
Parfumul de toamnă te aduce-n noapte,
În gândul meu întunecat și rece,
Aud cuvinte rostite doar în șoapte,
O iluzie ce nu vrea să plece.
Te regăsesc mereu în fiecare vers,
În fiecare noapte gri, te admir:
Privesc simplitatea ta de neînțeles,
Trupul tău fragil într-o rochie safir.
Ochi de sticlă se revarsă în privire,
Și mă pierd printre rândurile ei goi,
Tot ce trăiesc e defapt o amintire,
O luptă în timp, transformată-n război.
Îți scriu acum de departe
Ultimele cuvinte amare,
Căci inima nu mi-e carte
Deschisă precum întreaga mare.
Trecutul, plin de emoții,
Zămbete și lacrimi împreună,
Ne-au îmbinat tăcut sorții
Transformând sufletu-mi o lacună.
A sosit încet momentul
Să las pe veci trecutul în trecut,
Să trăiesc din nou prezentul
În lumea unde-s simplu și tăcut.
În noapte te găsesc din nou ascunsă
În pahare de cristal, te privesc,
Și nici o viață nu ar fi de-ajunsă
Să-ți scriu cuvintele ce le doresc.
Ai început să te pierzi în gândul meu,
Dar vorbele mele sunt în zadar
Căci timpul m-a schimbat și nu mai sunt eu,
Au rămas cuvinte și-un gust amar.
Bătaia nopții,
În picături de ploaie
Mă trezește-n golul lumii
Pe alei de apă
Străbătute-n grabă,
Cu gânduri de dor.
Frigul toamnei
Mă-nvaluie tăcut
Și-un gust amar,
Pierdut în fum
Cu picături de otravă
Îmi lasă buzele tremurând.
Pierd clipe cu gândul la tine
În amintirea nopților de vis
În miez de noapte, treaz mă ține
Iubirea mea ascunsă în abis.
Închis într-o lume liberă
Nu pot să evadez în lumea ta
Căci dețin trăiri ce spulberă
Orice univers trăit, orice stea.
Bea gândul otravă când privesc
Doi ochi goi pierduți în trecutul lor
Pe tine nu pot să te iubesc
Și-n fiecare zi mă nasc și mor.
Pierdut pe alte căi
Mă regăsesc în trecut,
Tăcut printre amintiri
Și tot ceea ce am avut.
Mă îndrăgostesc de tine
Prin alte persoane, prin ea,
Stea cu trăsături fine
Dar o stea ce nu mă iubea.
Cu pași de vreau să plec
Visez uneori că trăiesc,
Zâmbesc în fața timpului
Căci n-am timp să te găsesc.
Pașii lenți ating pământul
Cu urme de umbre-n pustiu,
Întunericul și vântul
Lasă amintiri ce le scriu.
Cerul e-n lumina lunii
În orele târzii, eu plec
Departe de ochii lumii
În mii de gânduri mă-nec.
Aș vrea să nu mă mai opresc,
Să tot merg spre luna gri,
Dar ochii ei goi mă opresc
Și-mi spun că tu, n-ai să mai vi.
Pierdut de realitate simt
Prea multe nopți nedormite,
Prea multe speranțe deșarte
În căutarea nesfârșită,
În căutarea Ei.
Timpul trece, eu rămân
În orele târzii, te privesc,
Și nu-nțeleg de ce
Atunci când sunt cu tine
Inima-mi bate
oricât ar fi de rece.
Plângeau cuvintele de dor,
Lăsând foi pătate de-amintiri
Așternute-n praf și întuneric.
Acum, lângă ele-mi caut chipul
Pierdut în haos, cioplit de timp,
Rămas cu foaia-mi de oglindă.
Aleg zi de zi, căci am de ales,
Și tot alerg la nesfârșit
Pe drumuri fără sens.
