După cum am obiceiul, mai trimit din când în când poezii la analiză stilistică, literară și de oricare fel ar mai fi ea.
Așa am făcut și cu ultimele versuri pentru că am simțit că nu mai fac ce trebuie în poezie. Acestea sunt comentariile lăsate de membrii grupului “Simfonia Cuvintelor”. Doamna Ana Văcărașu a fost minunată să nu mă uite și să mă ajute atunci când i-am cerut ajutorul. Mulțumesc!
“O frumoasă declarație, acest,, vers mut”. Așa se întâmplă, poetul vorbește în sine, aude doar simțirea auditoriului. Foarte sensibil subliniat cum e cu sufletul celui ce scrie. Căci el se dăruiește pe deplin în actul creației, iar cuvântul nu se vrea dat. Însă, așa se naste Eternitatea, din sacrificiu. Cuvinte mute, ce mor de inimă,,, de inimă mută, ca el”.Frumos, frumos! Finalul, într-un crescendo de emoții. Felicitări!”
“Excelent…felicitări autorului…foarte dens,un mesaj superb:să lași în urmă un vers de valoare care să dăinuiască …felicitări alese!”
“Bogat in metafore, mesaj plin de expresii minunate, dar mă zgârie un pic inegalitatea versului( nu că ar trebui neapărat masura), mi se pare, citind, poezie prozaică așezată ca un vers clasic. Nu „cântă melodia” pe acest vers, doar transmite messj în fiecare stih. Nu știu cum l as aseza… în bistih, tristih sau un tot… Așezarea lui mi se pare fără continuitate. E foarte bogată, repet, nu este rea, dar e ca o propoziție fără semne de punctuație…( spre unde bat la ușă, cui?!”
“Poem concept, altii ar spune ca e prea explicativ, tensiunea e constantă, nici nu se simte ca un arc presat, nici nu lanseaza…poezia cuminte de revistă USR”
“Toate poeziile au tăcerile lor ascunse. Tocmai în asta stă frumusețea lecturii. Cititorul de poezie le simte, pătrunde în taina lor atât cât o poate înțelege, le interpretează din perspectiva propriilor experiențe și prin prisma sentimentelor sale. “Vers-adevăr… sau vers minciună”, după caz, pentru poet sau cititor, important e să fie vers care transmite ceva. Iar aici da, cred că avem un mesaj: versul nu e pentru acea persoană care “n-a mai venit”, ci e pentru a lăsa urme ale trecerii prin viață. Și așa cum spune autoarea la final, versurile sunt strâns legate de propria libertate. Tăcerea, muțenia lor poate însemna de multe ori lipsa acestei libertăți de exprimare, un fel de prizonierat al spiritului, de multe ori autoimpus, din diverse motive. Îmi place. Se putea mai bine? Desigur. Întotdeauna și la oricine e loc de mai bine. Felicitări autoarei!”
