toshiba-2020

Toshiba, 2010-2026

A fost iubită, chiar dacă, la început, nedorită. Și ne-a dat înapoi, înzecit.

toronto

Nu m-a omorât AI-ul. Încă

Am încercat să scriu un articol natural, bio, cum se făcea odată, și am dat tot peste inteligența artificială, pitită în spatele unei „surse de la fața locului”.

renunta la drepturi

Drepturile sunt doar pentru oamenii care ne plac

Acum 12 ani SRI voia să facă ordine în țară, să nu mai zburdăm anonimi pe Internet. N-a fost de acord Curtea Constituțională. Azi renunțăm la drepturile noastre puțin câte puțin, de fiecare dată când ni se spune că ceilalți sunt de vină.

Recent News

Coasta însorită a Canadei, British Columbia (VI)

sea to sky

După două săptămâni de colindat Canada am ajuns în sfârșit și în Vancouver, unde am fost luați de odihniți. Am fost îndopați cu sushi și alte mâncăruri exotice și supuși la plimbări lungi prin păduri și insule fermecate. A fost greu 😉

Read More 3 Comments

Alberta: munți, petrol și urși (V)

ghetarul0

Luăm avionul, schimbăm provincia și continuăm vacanța prin țara în care totul e mare: paturile, prețurile, bacșișurile și, în sfârșit, apar și urșii.

Read More 7 Comments

Trei săptămâni în Canada (IV) – Quebec City

hotel

După atâta colindat Canada de la un țărm la altul, când am ajuns la Quebec City am fost atât de obosiți încât pe o stradă din oraș am adormit. Că nici turismul ăsta nu e așa ușor cum crede lumea…

Read More 3 Comments

Trei săptămâni în Canada (III) – Toronto și Niagara

toronto barca

Cum vede un pakistanez Canada, comparativ cu America lui Trump, cum îl văd niște canadience pe Trump, și cum am văzut noi mărețul oraș Toronto și umeda Niagara.

Read More 4 Comments

Trei săptămâni în Canada (II) – Ottawa

pointe kiweki

Cum s-au luptat femeile canadiene ca să devină și ele oameni, care-i treaba cu Land acknowledgement și cum măsoară o franțuzoaică lungimea unei relații canadiene

Read More 4 Comments

Trei săptămâni în Canada (I)

bonjour

A durat mai mult să povestesc ce am făcut în Canada decât timp am petrecut efectiv acolo, dar acuma gata, pică măgăreața de voi să citiți, eu mi-am făcut treaba 😉

Read More 7 Comments

De ce credem toate tâmpeniile…

piersici

…spuse de niște străini, pe Internet sau în offline, dar ne vine greu să ne credem aproapele? Din nou o întâmplare cu mama, dar nu numai.

Read More 8 Comments

Când mama se transformă în copilul care-ai fost

cu mama in ghimes2

Ce se întâmplă cu valorile și instinctul de conservare al bătrânilor, atunci când dau în mintea copiilor sau atunci când… nu se mai pot abține?

Read More 17 Comments

Cum am ajuns să-mi repar mașina cu ranga

reparatie haion

În Uniunea Europeană, unde ni se cere să reciclăm sticle și cartoane, firmele de asigurări și service-urile auto te îndeamnă mai degrabă să arunci la gunoi mașina perfect funcțională, decât s-o repari, deși asta ar costa mult mai puțin decât o mașină nouă

Read More 13 Comments

Prețuri de supermarket, comparativ în România, Franța și Germania

gospodina-supermarket

Cât am cheltuit într-un an la supermarket în România, unde ajungem o dată pe lună, și în Franța-Germania, unde stăm permanent.

Read More 6 Comments

Oldies but goldies

Cum s-a întors ţurcana în Haţeg, în loc să emigreze

iovaneasa

Şapte tineri de la poalele Retezatului s-au apucat să crească oi când alţii ca ei voiau să emigreze. În câţiva ani au adunat în jurul lor peste o sută de crescători şi speră să fie urmaţi şi de consătenii care acum stau la poartă şi-i bârfesc.

Mergând pe sârmă

domnul i

Împrumutam bicicleta și mergeam noaptea în parc la Icoanei. Îmi era rușine altfel, pe zi, să nu râdă lumea de mine, că sunt ditamai bărbatul și cad de pe bicicletă. Că am căzut de câteva ori, dar de aia am și ales Grădina Icoanei, că are aleile de nisip și pământ, nu mă răneam prea tare când cădeam. În trei nopți am învățat.

Respect pentru sfânta prostie națională

prostie

Senatorii Ficățel și Miki Șpagă vor să ne oblige să le arătăm respect, printr-o lege care ne va măsura sentimentele și va sancționa prompt abaterile de la sentimentele sănătoase, naționale, de iubire și respect față de tot ce e românesc, creștin și … tricolor

Ce caută englezii în Grecia

karaoke

În timp ce milioane de estici se dau peste cap să emigreze în vest ca să facă bani, englezi, germani sau canadieni vin în Grecia ca să trăiască decent, în căutarea unui stil de viață care nu le mai e accesibil în propriile țări.

Je suis doamna de la litera B

realitate

Doamna care răspunde de litera B mănâncă dintr-o caserolă, lucrează la un birou care nu se vede de dosare, zilnic cu o armată de oameni nerăbdători la ușă, care nu lasă nici măcar timpul să iasă bășina celui dinaintea lor din birou, că dau năvală să-i ia locul. Nu vreau să știu ce s-ar întâmpla dacă pe doamna ar apuca-o pântecăraia.

Cum am fost jefuiți în Valparaiso

20180312_112948

Tâlhăriți de bagaje în piața centrală a celui mai vechi port sud-american, Valparaiso, orașul chilian de patrimoniu UNESCO.