Violență asupra copilului

Incidența Statistica din SUA cu privire la violențele de tip pedofil asupra fetițelor

Incidența violențelor de tip pedofil în România în anul 2010 conform DGASPC

Violența asupra copiilor este reprezentată de orice formă de violență fizică sau emoțională la care sunt supuși sau expuși copii. În România, Legea 272/2004 privind protecția copiilor încearcă să clarifice aceste aspecte și să ofere suportul legal pentru a identifica cazurile de violență. Legea oferă un cadru care poate fi folosit oprirea comportamentelor violente asupra copiilor. O dezvoltare a legii ar trebui să permită evoluția de la acțiuni reactive în caz de violență către acțiuni preventive care să evite apariția violenței asupra copiilor. Conform acestei legi, instituțiile statului sunt obligate să prevină și să protejeze copiii de orice act de violență fizică, psihică sau sexuală împotriva lor. Legea interzice orice fel de pedeapsă fizică sau umilitoare, acasă sau într-o instituție care ar trebui să se ocupe de protejarea sau educația copiilor. Plângerile și sesizările cu privire la violențe împotriva copiilor pot fi depuse atât de către copil, cât și de către oricare persoană din apropierea copilului care observă semnele unor violențe asupra acestora.

Săvârșirea agresiunii implică acțiunea voluntară a agresorului, care periclitează existența și dezvoltarea copilului, indiferent de existența unui posibil consimțământ al copilului. Există diverse tipuri de violență: fizică (orice formă de pedeapsă corporală, imobilizarea fizică, reducerea alimentației), emoțională (respingerea, intimidarea verbală prin diverse amenințări, violența verbală prin adresarea unor injurii sau cuvinte umilitoare, izolarea, interzicerea contactului cu propria familie etc.) și sexuală (act sexual cu copii, implicarea copiilor în producția, răspândirea, distribuirea unor materiale pornografice, expunerea organelor sexuale ale copiilor în scopuri sexuale, prezentarea unor materiale pornografice copiilor, realizarea unor acte sexuale în prezența copiilor). Aceste forme de violență pot fi asociate și cu neglijarea copilului sau cu diverse forme de exploatare a acestuia. Termenul se referă la orice formă de violență intenționată împotriva copilului sau orice tratament dăunător care nu implică întotdeauna violentă.

Studiile în domeniu au relevat consecințele pe termen lung ale violenței asupra copiilor, concretizate în manifestări violente sau antisociale ale acestora în perioada vieții de adult și riscul reproducerii acestor comportamente violente.. Violența asupra copilului presupune existența unor relații prin care agresorul deține controlul sau poate influența/manipula acțiunile copilului și, în contextul realizării acestor relații, pune în pericol, în mod voit și conștient, integritatea, dezvoltarea, sănătatea sau viața copilului.

Fetiță arsă în cursul unor violențe din India în august 2008

Fractură de coaste la un bebeluș, ca urmare a unei agresiuni asupra sa

Băiețel violat (poză dintr-o publicație din anul 1910)

Violența fizică

Articol principal: Sindromul bebelușului scuturat

Violența fizică constă în atingeri sau contacte fizice dureroase neaccidentale, inclusiv intimidarea fizică îndreptată asupra copilului (de exemplu, gestul cuiva de a ridica mâna asupra unui copil). Maltratarea fizică este reprezentată de acele traume fizice (care pot sa varieze în intensitate de la mici vânătăi la fracturi sau chiar la moartea minorului) ca rezultat al înțepării, al pălmuirii, al lovirii, al mușcării, al scuturării, al îmbrâncirii, al aruncării, al sufocării, al lovirii (cu mâna, cu piciorul sau alt obiect contondent), al arderii, al legării, al încătușării, al sechestrării, cauzate de din partea persoanei agresoare; aceste traume sunt considerate brutalitate indiferent dacă persoana agresoare a intenționat să rănească copilul sau nu. Fapta unei persoane adulte de a asista fără să intervină la aplicarea violenței sau de a încuraja aplicarea violenței asupra copiilor pe care îi are în îngrijire, violență aplicată de către alți minori (ca, de exemplu, frații mai mari ce lovesc frații mai mici sau colegii mari din colectivitate ce lovesc pe colegii mai mici), este, de asemenea, considerată o formă de violență fizică. Violența în familie este definită de Legea nr. 217/2003 (bibliografia) actualizată și se referă la violența îndreptată împotriva oricărui membru al familiei.

Violența în scop educativ

O problemă deosebit de importantă este legată de violența exercitată de părinți sau educatori cu scop așa-zis educativ, care, în conformitate cu prevederile Legii 272/2004 este interzisă . Textul Legii 272/2004 interzice în mod explicit aplicarea oricăror pedepse fizice, precum și privarea copilului de drepturi, care îi pot pune în pericol viața și dezvoltarea, oriunde și în orice context se află copilul. Articolul stabilește dreptul copilului de a-i fi respectate demnitatea și integritatea ca persoană, de a fi protejat împotriva oricăror forme de violență fizică sau alte acte care îl pot pune în pericol în familie (naturală sau substitutivă) sau în orice instituție în care se află copilul (creșă, grădiniță, școala, centru de plasament etc.). Chiar dacă unele pedepse fizice sunt apreciate ca fiind ușoare, efectele emoționale pe care acestea le pot produce pot fi pătrunzătoare și de durată, astfel încât nu se poate recomanda o soluție a pedepselor corporale „ușoare și acceptate“ (citat din manualul de implementare al legii 272/2004)
A se vedea și manualul "Abolirea Pedepsei Corporale Aplicarea Copiilor", editat de către Consiliul Europei

Abuzul sexual

Articol principal: Viol asupra copiilor

Abuzul sexual (denumit și violență sexuală) constă în comentarii jignitoare la adresa copilului, hărțuirea sexuală, atingeri sau aluzii neplăcute, diverse injurii, propuneri indecente, atingerea sau mângâierea organelor genitale ale copilului, penetrarea sexului sau a anusului copilului, expunerea organelor sexuale ale agresorului în fața copilului, obligarea sau încurajarea copilului să mângâie organele sexuale ale agresorului, obligarea minorului de a viziona materiale care conțin pornografie, forțarea minorilor sub 18 ani să aibă contacte sexuale cu alte persoane, indiferent dacă este vorba de alți minori sau de adulți sau mutilarea organelor genitale ale copiilor . Câteva categorii de abuz sexual sunt violul (actul sexual împotriva voinței copilului), pedofilia (atracția sexuală a unui adult față de copii) și incestul (legătura sexuală dintre părinți și copii sau dintre frați și surori). Codul Penal definește actele de violență sexuală care constituie infracțiuni și care sunt pedepsite ca atare, respectiv violul (art. 218 CP), agresiunea sexuală (art. 219 CP), actul sexual cu un minor (art. 220 CP), racolarea minorilor în scopuri sexuale (art. 222 CP), corupția sexuală (art. 221 CP) și incestul (art. 377 CP). Abuzurile sexuale sunt prevăzute și de către Convenția de la Lazanrote (art. 23 – Acostarea copiilor în scopuri sexuale, art. 22 – Coruperea copiilor, art. 18 – Abuzuri sexuale).

Violența emoțională

Violența emoțională (denumită și violență psihologică) se poate manifesta prin înjurături, proferarea de amenințări, intimidări, uciderea sau maltratarea animalelor domestice preferate ale copilului, insulte, poreclire, izolare, ignorare, respingere, indiferență, folosirea de apelative sau etichetări denigratoare etc. Amenințarea cu violența fizică este, de asemenea, un exemplu de agresiune psihologică. Violența fizică, verbală și denigrarea îndreptată asupra altui membru al familiei, precum și violența fizică asupra animalului de companie al copilului sau distrugerea jucăriilor acestuia cu intenția de a îi crea acestuia o suferință sunt și ele forme de manifestare a violenței emoționale. În majoritatea cazurilor violența emoțională însoțește formele de violență fizică. Copilul simte că nu este iubit, apreciat sau respectat. Un caz particular de violență emoțională este violența alienatoare.

Violența alienatoare

Articole principale: Sindromul alienării părintești, Sindromul Stockholm și Sindromul Münchausen prin transfer

Violența alienatoare reprezintă înstrăinarea copilului de persoanele, animalele sau lucrurile de care s-a atașat emoțional, inclusiv interzicerea de către persoana agresoare a accesului minorului la persoanele, animalele sau lucrurile respective sau a legăturilor emoționale pe care acesta ar fi normal să aibă cu anumite persoane semnificative din viața acestuia. Un caz special este fenomenul alienării părintești, în care persoana agresoare denigrează o altă persoană (persoana țintă) în fața minorului. Agresorul are așteptări nerealiste de la copil, pretinzându-i să coopereze la campania de denigrare împotriva persoanelor țintă. El condiționează minorului îngrijirea sau oferirea de afectivitate în funcție de comportamentul pe care îl pretinde de la copil cu privire de persoanele țintă. Astfel, agresorul își „retrage” afecțiunea pentru copil atunci când acesta nu participă la campania de denigrare persoanelor țintă și, respectiv, „recompensează” copilul atunci când acesta acceptă să participe la campania de denigrare. Cazuri particulare de violență alienatoare sunt reprezentate de nerespectarea de către părintele custode a programului de legături personale decis de către instanță sau răpirea internațională de minori (scoaterea ilegală din țară a minorului). Partea vizibilă a violenței de tip alienator care se manifestă prin nerespectarea programului de legături personale este pedepsită de lege.

Brutalitatea verbală

Brutalitatea verbală (denumită și violență verbală) reprezintă o formă de violență emoțională și, respectiv, de tratament umilitor în care adulți sau grupuri de copii și adulți folosesc cu privire la minor apelative care îl desconsideră și care îl umilesc. Conform legii 272/2004, „Sunt interzise tratamentele umilitoare, poreclele, catalogările privarea de hrană etc. Prin urmare, în familie și în toate instituțiile publice și private care au în îngrijire copii sunt interzise pedepsele corporale și tratamentele umilitoare.” Înjurăturile la adresa copilului și folosirea unui limbaj obscen la adresa lui reprezintă tot forme de violență verbală și sunt extrem de dăunătoare, putând lăsa traume psihice asupra copilului.

Abuzul de substanțe periculoase

Abuzul de substanțe periculoase - Acest tip de abuz apare din cauza expunerii copilului nenăscut (sau a sugarului care este alăptat la sân) la factori de risc ca urmare a faptului ca mama consumă substanțe ilegale care pot cauza traume fătului (respectiv sugarului). Obligarea minorului acestuia de a bea băuturi alcoolice sau de a înghiți tranchilizante pentru a obține calmul ori somnul copilului se încadrează, de asemenea, în această categorie, ca și folosirea de către părinte sau persoana care îi îngrijește pe copii de substanțe care afectează abilitatea respectivei persoane de a se îngriji de copil, producerea de alcool, droguri sau alte substanțe psihotrope în prezența copilului, vânzarea sau distribuirea gratuită de alcool, droguri, sau alte substanțe psihotrope către un minor, încurajarea minorilor de a consuma alcool, tutun, droguri, substanțe psihotrope sau alte substanțe pseudopsihotrope, obligarea copilului să trăiască într-un mediu toxic sau care îl obligă pe acesta să fumeze pasiv, orice comportamente din partea vreunui adult care susține consumul de alcool, produse de tutun, droguri sau alte substanțe psihotrope sau pseudodroguri în rândurile minorilor, precum și vânzarea de țigări către minori.

Categoria 2: relele tratamente

Relele tratamente reprezintă privarea intenționată a copilului de drepturile sale sau de satisfacerea nevoilor personale esențiale, de natură să pună în pericol viața, dezvoltarea fizică, mintală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală ori sănătatea fizică sau psihică a copilului. Potrivit art. 197 din Codul Penal, infracțiunea de rele tratamente aplicate minorului este definită ca fiind „punerea în primejdie gravă, prin măsuri sau tratamente de orice fel, a dezvoltării fizice, intelectuale sau morale a minorului, de către părinți sau de către orice persoană căreia minorul i-a fost încredințat spre creștere și educare (...)”. Potrivit prevederilor art. 3 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, „nimeni nu poate fi supus torturii sau tratamentelor și pedepselor inumane sau degradante”. Principalele rele tratamente sunt:

Tratamentele inumane

Ele includ privarea de mâncare sau băutură, privarea de medicamentele necesare sau neacordarea tratamentului prescris de către medic atunci când lipsirea copilului de acest tratament poate înrăutăți starea de sănătate a copilului, privarea de somn, privarea de îmbrăcăminte, legarea și/sau închiderea copilului într-o cameră friguroasă, privarea de dreptul la joacă și recreere, privarea de dreptul de a merge la școală etc. Neasigurarea unor minime condiții de locuit, a unei igiene adecvate, a unei îmbrăcăminți adecvate și a unui pat unde copilul poate să doarmă reprezintă, de asemenea, forme de tratament inuman

Tratamentele degradante

Legea nu prevede o definiție clară a tratamentelor degradante, deși le amintește în textul legii la art. 28: „Sunt interzise tratamentele umilitoare, poreclele, catalogările, privarea de hrană etc. Tot aici se încadrează violențele verbale care constau în denigrarea copilului (jigniri, etichetări) indiferent dacă sunt făcute în particular sau în public, în fața altor persoane (noțiunea se suprapune cu noțiunea de abuz emoțional). Conform LADO, tratamentul este degradant atunci când în opinia victimei sau a celor din jur ea a suferit „umilire sau înjosire care a atins nivelul minim de severitate”, nivelul respectiv fiind stabilit de la caz la caz..

Tratamentele crude

Legea nu prevede o definiție clară, deși le amintește în textul legii. Abuzurile fizice repetate în general ar trebui să se încadreze în această categorie. Expunerea intenționată a minorului la imagini statice sau în mișcare care arată comportamente de violență extremă asupra altor ființe s-ar putea încadra în această categorie.

Categoria 3: neglijarea

Prin neglijarea copilului se înțelege omisiunea unei persoane care are responsabilitatea creșterii, a îngrijirii sau a educării copilului de a lua orice măsură subordonată acestei responsabilități, fapt care pune în pericol viața, dezvoltarea fizică, mintală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului (frazarea exactă a legii 272/2004). Neglijarea apare atunci când involuntar părinții sau persoanele în grija cărora se află copilul nu acordă îngrijirea sau educația de care are nevoie copilul și pun astfel în pericol dezvoltarea acestuia pe unul sau mai multe dintre planurile menționate anterior. Dacă omisiunea este voluntară, atunci se încadrează la categoria rele tratamente.

Neglijare fizică

Neglijența părinților sau a persoanelor care au în grijă copii de a le asigura acestora nevoia de somn, mâncarea sau băutura necesară, de a le asigura acestora îmbrăcămintea adecvată condițiilor meteorologice și, respectiv, a adăpostului pentru copil, legarea și/sau închiderea copilului într-o cameră întunecoasă sau friguroasă și lăsarea copilului nesupravegheat în casă sau pe stradă sunt forme de neglijare fizică. Copiii sub 8 ani nu ar trebui lăsați nesupravegheați nici măcar în casă sau în curtea casei. Un caz particular este abandonul.

Abandonul

Abandonul reprezintă fapta persoanei care are un copil în îngrijire de a lăsa un copil singur în circumstanțe în care copilul poate suferi daune serioase.

Neglijare medicală

Neglijarea medicală este reprezentată de inacțiunea părinților sau a persoanelor care au în grijă copii de a acorda tratamentul medical prescris al unui copil, fără de care minorul ar putea suferi o deteriorare a stării sale de sănătate. Neglijența părinților sau a persoanelor care au în grijă copii de a îi duce pe copii la consultațiile doctorilor în cazul în care observă o deteriorare a stării de sănătate a copiilor periclitează recuperarea abilităților copilului (de exemplu, neacordarea de către părinte a posibilității de a fi îndrumat de către un specialist logoped).

Neglijare educațională

Neglijarea educațională este legată de interzicerea sau neasigurarea posibilității unui copil de a merge la școală. Privarea la dreptul la joacă și la recreere este tot o neglijare educațională. Neglijarea educațională este pedepsită de Codul Penal, conform art. 380 CP.

Neglijarea emoțională

Neglijarea emoțională apare, de exemplu, dacă persoana agresoare nu este receptivă la nevoile emoționale ale copilului, dacă nu îi acordă copilului în dificultate posibilitatea de a fi văzut de un psiholog, de un specialist logoped etc.;

Expunerea la substanțe dăunătoare

Include obligarea copilului să fumeze pasiv, prin neluarea măsurilor de prevenire a acestei situații și comportamentul adulților de a lăsa la îndemâna copiilor (chiar și supravegheați) substanțe psihotrope, alcool, substanțe otrăvitoare sau medicamente care ingerate pot să pună în pericol sănătatea copilului. Exemplu^{[nefuncțională]}

Expunerea la obiecte periculoase

Este comportamentul adulților de a lăsa la îndemâna copilului (chiar și supravegheați) materiale inflamabile, obiecte tăioase sau foarte fierbinți, pungi de plastic sau jucării ce conțin componente periculoase (de exemplu, copiilor sub 3 ani nu ar trebui să li se permită să se joace cu jucării compuse din elemente foarte mici care ar putea fi înghițite și ar putea astfel să provoace sufocarea minorilor).

Expunerea la cruzimi

Include neluarea de către persoana care are responsabilitatea creșterii, a îngrijirii sau a educării copilului a precauțiilor necesare pentru prevenirea expunerii copilului la acțiuni, imagini statice sau în mișcare care reprezintă violențe extreme îndreptate asupra altor oameni sau animale, inclusiv pornografie extremă.

Categoria 4: exploatarea

Reprezintă acele acțiuni ale părinților sau ale persoanelor care au copii în îngrijire, acțiuni îndreptate spre obținerea de avantaje economice de pe urma relației de autoritate dintre ei și copiii lor. Poate îmbrăca diferite forme:

Traficul de minori

Traficul de minori e o infracțiune prevăzută în Legea nr. 678/2001, actualizată. Traficul se face cu scopul exploatării economice. Traficul de minori este pedepsit conform art. 211, 216 CP.

Exploatarea economică

Reprezintă constrângerea minorilor la muncă ce comportă risc sau poate compromite educația ori să dăuneze dezvoltării sale fizice, mintale, spirituale, morale sau sociale. Poate lua diferite forme:

• Obligarea la muncă a minorilor aflați sub limita legală de a munci se pedepsește conform art. 212 CP .
• Cerșetoria - Obligarea, încurajarea sau tolerarea fenomenului de obținere de bani de către minori prin apelarea la mila publică este pedepsită conform art. 214 și 215 CP.
• Vânzarea copiilor de către părinți sau rude către terți pentru a fi folosiți la muncă.
• Utilizarea minorilor pentru comiterea de infracțiuni - Incitarea minorilor (care nu răspund penal) pentru furt sau fraudă de orice fel, folosirea minorilor (care nu răspund penal) pentru furt sau fraudă; folosirea copiilor (care nu răspund penal) pentru producția, transportul, traficul sau distribuirea de substanțe psihotrope.

Exploatarea militară

• Exploatarea militară reprezintă implicarea copiilor în operațiuni militare (spionaj, călăuză, curier etc.) indiferent dacă e făcută benevol sau în schimbul unei sume (în România, art. 77 din legea 272).

Exploatarea sexuală

• Exploatarea sexuală (sau proxenetismul) reprezintă obligarea minorului să se prostitueze, inclusiv filmarea sau fotografierea copilului pentru a produce materiale cu caracter pornografic. Proxenetismul este pedepsit de către art 213 CP. De asemenea, exploatarea minorilor în scopuri sexuale este definită de către Convenția de la Lazanrote (art. 21 – Infracțiunile legate de participarea unui copil la spectacole pornografice, art. 20 – Infracțiuni referitoare la pornografia infantilă și art. 19 – Infracțiuni referitoare la prostituția infantilă). Această convenție a fost ratificată de România in 2011.

Exploatarea imaginii minorului în audiovizual

Exploatarea imaginii minorului în audiovizual este, de asemenea, un abuz. Indiferent dacă este făcută în scopuri economice sau pentru câștigarea simpatiei publicului pentru familia minorului, această exploatare a imaginii minorului ar trebui interzisă prin lege, și eventualele situații de risc trebuie atent monitorizate atent de către DGASPC.

Diferența dintre maltratare și violență

În ceea ce privește natura violenței în literatura de specialitate, în trecut se făcea distincție între violență și maltratare. Oponenții criminalizării violenței intrafamiliale tind să folosească termenul de abuz al soțului/soției pentru a minimaliza și a restrânge incidentul violent la nivelul relațiilor familiale. În același timp, definițiile folosite în textele de lege tind să folosească termenul de violență intrafamilială pentru a putea înscrie acest tip de comportament în rândurile compartimentelor cu răspundere penală. Din perspectivă legală, în România, ca și în majoritatea țărilor dezvoltate, termenii de maltratare și de violență sunt sinonimi.

Convenții internaționale

Convenția asupra Drepturilor Copilului

Articol principal: Convenția asupra Drepturilor Copilului

Convenția asupra Drepturilor Copilului a fost adoptată de către Adunarea Generala a Națiunilor Unite la data de 20 noiembrie 1989. Convenția a fost asumată și de România prin adoptarea Legii nr. 18/1990 pentru ratificarea Convenției cu privire la drepturile copilului (publicată în Monitorul Oficial nr. 314 din 13 iunie 2001).

Convenția de la Lanzarote

Articol principal: Convenția de la Lanzarote

Convenția de la Lanzarote pentru protecția copiilor împotriva exploatării sexuale și a abuzurilor sexuale a fost adoptată de Comitetul de Miniștri la data de 11 iulie 2007 în cadrul celei de-a 1002-a reuniuni a Delegațiilor Miniștrilor. Ea prezintă detaliat acțiunile pe care statele UE trebuie să le ia pentru prevenirea exploatării sexuale și protejarea victimelor exploatării sexuale . Conform prevederilor art. 3, punctul b) al Convenției de la Lazanrote, din data de 25.10.2007, expresia „exploatare și abuz sexual asupra copiilor” include comportamentele prevăzute la articolele 18-23 din Convenție, respectiv abuzuri sexuale (art. 18), infracțiuni referitoare la prostituția infantilă (art. 19), infracțiuni referitoare la pornografia infantilă (art. 20), infracțiuni legate de participarea unui copil la spectacole pornografice (art. 21), coruperea copiilor (art. 22) și acostarea copiilor în scopuri sexuale (art. 23). Convenția de la Lanzarote a fost ratificată de către România în 2011.

Incidența violențelor asupra minorilor în alte țări

• Conform unui studiu efectuat în Israel, se pare că violul asupra copiilor este destul de răspândit, situându-se în jurul cifrei de 25% din populația intervievată.
• Se estimează că aproape 53.000 de copii din întreaga lume au murit în anul 2002 ca rezultat al omuciderii. În unele țări industrializate, copiii mai mici de un an prezintă un risc de trei ori mai mare de a fi omorâți de mâna propriilor părinți decât copiii cu vârste cuprinse între 1 și 4 ani și de două ori al celor de 5-14 ani. Dintre aceștia, 42% (22.000) aveau vârste cuprinse între 15 și 17 ani, iar 75% erau băieți.
• Între 80 și 98% dintre copii suferă pedepse fizice în căminele lor, iar mai mult de o treime au fost expuși unor pedepse fizice severe.
• În fiecare an, între 133 și 275 de milioane de copii sunt martori ai violenței frecvente dintre părinți.
• Între 20% și 65% dintre copii din țările în curs de dezvoltare au raportat că au fost maltratați fizic și verbal în ultimele 30 de zile.
• În Europa Centrală și de Est, 35% dintre copiii de vârstă școlară au afirmat că au fost bătuți în ultimele două luni.
• Într-un sondaj efectuat în 21 de țări, de la 7% până la 36% dintre femei și 29% dintre bărbați au fost violați în copilărie.
• În anul 2007 au fost înregistrate de Autoritatea Națională Pentru Protecția Copilului (ANPDC) aproape 10.000 de cazuri de violențe.
• Organizația Mondială a Sănătății estimează că aproximativ 150 de milioane de fete și 73 de milioane de băieți an de an au fost supuși la violențe de natură sexuală în cursul anului 2002.
• Un sondaj în 21 de țări care au standard de viață mediu și superior a arătat că între 7% și 36% de fete și, respectiv, între 3% și 29% dintre baieți au raportat că au fost violați în copilăria lor. Într-o proporție mare, tatăl vitreg sau rudele tatălui vitreg au fost persoanele agresoare.

Incidența brutalităților asupra minorilor în România

• În domeniul studierii abuzului și a neglijării copilului, cercetarea românească se află într-un stadiu incipient. Din acest motiv, la nivel național nu există statistici bine documentate, ci doar estimări relative ale acestui fenomen. Se poate considera însă că incidența abuzurilor asupra minorilor în România este cel puțin la nivelul celei din țările dezvoltate (SUA, UE, Israel etc).
• Studiul realizat de organizația Salvați Copiii în anul 2000 indică următoarele forme de rele tratamente asupra copilului: violență emoțională – 90%, violență fizică – 75%. 12% dintre copii au declarat că li s-a întâmplat să fie atinși pe părțile intime ale corpului, fără voia lor (deci au fost expuși riscului unui abuz sexual). Cercetarea menționată a fost aplicată unui lot de 233 de copii din medii sociale diferite.
• O imagine orientativă este dată de studiul realizat la Cluj în 1996 de Organizația World Vision International și Catedra de Sociologie și Asistență Socială a Universității Babes-Bolyai (Rotariu, Roth, Mezei, Filipoi, Munteanu și Sabau, 1996). Cercetarea a fost aplicată unor loturi reprezentative de părinți (488) și copii (796 de elevi din clasele V -X) din mediul rural și cel urban, diverse ca etnie (români, maghiari, romi și germani). Studiul arată nu doar o preponderență a violențelor fizice asupra minorilor (peste 25% dintre copii fiind supuși unor astfel de violențe), dar și existența unor comportamente de tip pedofil asupra a 4.6% din minori (vezi graficul alăturat)
• Fenomenul violenței asupra copiilor în familie înregistrează creșteri an de an, începând din 2005. Așa arată o analiză a Autorității Naționale pentru Protecția Familiei și a Drepturilor Copilului (ANPFDC), potrivit căreia, „din totalul victimelor violenței în familie, procentul minorilor s-a dublat în perioada 2005-2008”, ajungând să se tripleze aproape, în 2009. Astfel, dacă în 2005 peste 15% dintre victimele violenței în familie erau minore, în 2006 procentul acestora ajungea la aproape 25%, iar în 2007 la peste 30%, pentru ca în 2008 să depășească 31% din totalul cazurilor raportate.

Vezi și

• Violul asupra copiilor
• Abuz sexual
• Violența asupra tinerilor LGBT
• Sindromul alienării părintești
• Sindromul Stockholm
• Sindromul copilului scuturat
• Exploatarea copilului prin muncă
• Sindromul Münchausen prin transfer
• Nojoud Ali

Bibliografie

• Abuzul asupra copiilor (referat ARPCC)
• Texte legale cu privire la violența asupra minorilor
• Legea nr. 272/2004 Arhivat în 6 iulie 2016, la Wayback Machine. privind protecția și promovarea drepturilor copilului, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 557 din 23 iunie 2004
• Legea nr. 272/2004 pe domenii
• Despre abuz, Asociația Telefonul Copilului Arhivat în 9 august 2009, la Wayback Machine.
• Unicef - World Report on Violence against Children Arhivat în 11 ianuarie 2016, la Wayback Machine.
• Hotărârea de Guvern nr. 49 din 19 ianuarie 2011 Arhivat în 14 martie 2011, la Wayback Machine. - Metodologia-cadru privind prevenirea și intervenția în echipă multidisciplinară și în rețea în situațiile de violență asupra copilului și de violență în familie (textul integral se poate consulta aici sau aici). Definițiile operaționale pot fi consultate în selecția de aici.
• Legea nr. 217/2003^{[nefuncțională]} pentru prevenirea și combaterea violenței în familie.
• Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane
• Manual pentru implementarea Legii Nr.272/2004 Arhivat în 11 august 2009, la Wayback Machine. privind protecția și promovarea drepturilor copilului aflat pe site-ul A.N.P.D.C
• Abuzul asupra copiilor confirmă eșecul părinților (articol în ziarul Evenimentul Zilei)
• Guvernul a adoptat metodologia cadru pentru prevenirea violenței asupra copilului în familie Arhivat în 14 martie 2011, la Wayback Machine. (articol pe site-ul inLege.Ro)
• Abuzul Si Maltratarea Copilului In Familie (Referat de la Universitatea „Petre Andrei” - Iași)
• Convenția de la Lazanrote pentru protecția copiilor împotriva exploatării sexuale și a abuzurilor sexuale, adoptată de Comitetul de Miniștri la data de 11 iulie 2007, în cadrul celei de-a 1002-a reuniuni a Delegațiilor Miniștrilor.
• Scrisoare de la ANPDC cu privire la aspectele violenței asupra minorilor
• Abuzul sexual și violența - Sursa de amuzament a secolului nostru (articol pe situl web 9AM)
• Protocol facultativ cu privire la implicarea copiilor în conflicte armate la Convenția privind drepturile copilului
• Protocolul opțional la Convenția cu privire la drepturile copilului privind vânzarea copiilor, prostituția și pornografia cu copii Arhivat în 29 septembrie 2008, la Wayback Machine. (A intrat în vigoare la 18 ianuarie 2002)
• Protocol facultativ privind implicarea copiilor în conflictele armate
• Programul Național De Educație Pentru Cetățenie Democratică^{[nefuncțională]} realizat de către Ministerul Educației și Cercetării - Serviciul Programe și Activități Educative
• Recomandarea 874 (1979) pentru o Carta Europeană privind Drepturile Copilului
• Abuzul comis în familie asupra copiilor și protecția lor socială. Studiu victimologic multidisciplinar, septembrie 2010, MMFPS-DGPC

Legături externe

• Opis de legi privitoare la abuzul asupra copiilor^{[nefuncțională]}
• Alte documente privitoare la abuz
• Linia verde pentru protecția copilului: 116 111
• Linia verde pentru copiii străzii: 0800 821 218
• Abolirea pedepsei corporale aplicate copiilor - Ghid în limba română editat de către Comisia Europeană
• Campanie video împotriva pedepselor corporale (2 minute)
• Prezentare introductivă generală a mecanismelor traumei psihologice
• Mircea Cărtărescu, despre noua Românie: “Mitocanul se reproduce. El produce mitocani în generația următoare”. GÂNDUL LIVE, 24 aprilie 2013, Diana Marcu, Gândul