Avertismentul Miranda
.jpg)
În Statele Unite, avertismentul Miranda este un tip de notificare dată în mod obișnuit de poliție suspecților aflați în custodia poliției (sau în timpul unui interogatoriu), prin care îi informează despre dreptul lor la tăcere și, în esență, despre protecția împotriva autoincriminării, adică dreptul lor de a refuza să răspundă la întrebări sau să furnizeze informații forțelor de ordine sau altor oficiali. Numite după decizia din 1966 a Curții Supreme a SUA în cazul Miranda v. Arizona, aceste drepturi sunt adesea denumite drepturi Miranda. Scopul unei astfel de notificări este de a păstra admisibilitatea declarațiilor făcute în timpul interogatoriului în timpul arestului în cadrul procedurilor penale ulterioare. Ideea a venit de la profesorul de drept Yale Kamisar, care ulterior a fost supranumit „părintele Mirandei”.
Limbajul folosit în avertismentele Miranda derivă din opinia Curții Supreme din decizia sa Miranda.[1] Însă limbajul specific folosit în avertismente variază între jurisdicții,[2] iar avertismentul este considerat adecvat atâta timp cât drepturile inculpatului sunt dezvăluite în mod corespunzător, astfel încât orice renunțare la aceste drepturi de către inculpat să fie conștientă, voluntară și inteligentă.[3] De exemplu, avertismentul poate fi formulat după cum urmează:[4]
Aveți dreptul să păstrați tăcerea. Orice spuneți poate și va fi folosit împotriva dumneavoastră într-o instanță judecătorească. Aveți dreptul să discutați cu un avocat pentru consiliere înainte de a vă pune întrebări. Aveți dreptul să fiți însoțit de un avocat în timpul interogatoriului. Dacă nu vă puteți permite un avocat, vi se va desemna unul înainte de orice interogatoriu, dacă doriți. Dacă decideți să răspundeți la întrebări acum, fără prezența unui avocat, aveți dreptul să încetați să mai răspundeți în orice moment.
Avertismentele
[modificare | modificare sursă]Fiecare jurisdicție americană are propriile reglementări cu privire la ce anume trebuie spus unei persoane arestate sau plasate în custodie. Avertismentul tipic prevede:[5][6]
- Ai dreptul să taci și să refuzi să răspunzi la întrebări.
- Dacă renunți la dreptul de a păstra tăcerea, orice spui poate și va fi folosit împotriva ta într-o instanță judecătorească.
- Aveți dreptul să consultați un avocat înainte de a vorbi cu poliția și să aveți un avocat prezent în timpul interogatoriului, acum sau în viitor.
- Dacă nu vă permiteți un avocat, vi se va desemna unul înainte de orice interogatoriu, dacă doriți.
- Dacă decideți să răspundeți la întrebări acum, fără prezența unui avocat, veți avea în continuare dreptul de a nu mai răspunde în orice moment până când veți vorbi cu un avocat.
- Cunoscând și înțelegând drepturile dumneavoastră așa cum vi le-am explicat, sunteți dispus să răspundeți la întrebările mele fără prezența unui avocat?
Instanțele au decis ulterior că avertismentul trebuie să fie „semnificativ”, așa că, de obicei, este necesar ca suspectul să fie întrebat dacă își înțelege drepturile. Uneori, sunt necesare răspunsuri ferme de tipul „da”. Unele departamente și jurisdicții cer ca un ofițer să întrebe „ai înțeles?” după fiecare propoziție din avertisment. Tăcerea unei persoane arestate nu constituie o renunțare, dar în Berghuis v. Thompkins (2010), Curtea Supremă a decis, cu 5-4, că polițiștii au voie să interogheze suspecții care au invocat sau au renunțat la drepturile lor în mod ambiguu și orice declarație dată în timpul interogatoriului înainte de invocarea sau renunțarea la ele este admisibilă ca probă.[7] În unele cazuri, probele au fost declarate inadmisibile din cauza cunoștințelor slabe de limba engleză ale persoanei arestate și a incapacității ofițerilor care au efectuat arestarea de a furniza avertismentul în limba persoanei arestate.[8]
Note
[modificare | modificare sursă]- ↑ „Miranda v. Arizona”. Oyez (în engleză). Arhivat din original la . Accesat în .
- ↑ Cicchini, Michael D. (). „The New Miranda Warning”. SMU Law Review. 65 (4): 913–915. Arhivat din original la . Accesat în .
- ↑ Helms, Jeffrey L.; Holloway, Candace L. (). „Differences in the Prongs of the Miranda Warnings”. Criminal Justice Studies. 19 (1): 77–84. doi:10.1080/14786010600616007.
- ↑ „United States v. Plugh, 648 F.3d 118, 127 (2d Cir.2011), cert. denied, 132 S.Ct. 1610 (2012)”. Google Scholar. Accesat în .
- ↑ Leo, R.A. (Spring 1996). „The Impact of Miranda Revisited”. Journal of Criminal Law & Criminology. Northwestern University School of Law. 86 (3): 621–692. doi:10.2307/1143934. JSTOR 1143934. Arhivat din original la May 13, 2023. Accesat în subscription. Verificați datele pentru:
|access-date=(ajutor) - ↑ „Miranda Warning”. Legal Information Institute. Cornell Law School. Accesat în .
- ↑ Bravin, Jess (). „Justices Narrow Miranda Rule”. The Wall Street Journal. Arhivat din original la .
- ↑ Einesman, Floralynn (1999). „Confessions and Culture: The Interaction of Miranda and Diversity”. Journal of Criminal Law and Criminology(d). 90 (1): 1–48 [p. 41]. doi:10.2307/1144162. JSTOR 1144162. NCJ 182327. Arhivat din original la April 16, 2023. Accesat în subscription. Verificați datele pentru:
|access-date=(ajutor)
