Sari la conținut

Mîkola Lîsenko

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Mîkola Lîsenko
Mîkola Lîsenko
Date personale
Născut[1][2][3][4] Modificați la Wikidata
Hrînkî, uezdul Kremenciug⁠(d), Malorossia⁠(d), Imperiul Rus[5][6][7] Modificați la Wikidata
Decedat (70 de ani)[1][2][8][3] Modificați la Wikidata
Kiev, Imperiul Rus[9] Modificați la Wikidata
Înmormântatcimitirul Baikove[*]​[10] Modificați la Wikidata
PărințiVitalii Lîsenko[*]​ Modificați la Wikidata
Frați și suroriSofia Starîțka[*]​
Andrii Lîsenko[*]​ Modificați la Wikidata
Căsătorit cuOlha Lîpska[*]​
Olga O'Connor[*][[Olga O'Connor (Ukrainian singer (soprano))|​]] Modificați la Wikidata
CopiiOstap Lîsenko[*]​[11]
Katerîna Masleannîkova[*]​
Mariana Lîsenko[*]​
Halîna Lîsenko-Șilo[*]​ Modificați la Wikidata
Cetățenie Imperiul Rus Modificați la Wikidata
Ocupațiedirijor
compozitor de muzică clasică
pianist
profesor de muzică[*]​
etnomuzicolog[*]​
compozitor Modificați la Wikidata
Limbi vorbiteucraineană[1][12] Modificați la Wikidata
Activitate
DomiciliuKiev[13]  Modificați la Wikidata
Alte numeБоян  Modificați la Wikidata
Alma materUniversitatea de Muzică și Teatru din Leipzig[*]​[14][15]
Universitatea Națională Taras Șevcenko din Kiev[14][6][16]
Universitatea de Stat din Harkov[*]​[6][12]  Modificați la Wikidata
OrganizațieUniversitatea de Stat din Harkov[*]​
Școala de muzică și teatru „Mîkola Lîsenko”[*]​  Modificați la Wikidata
Profesor pentruAlexandra Mandelstam[*][[Alexandra Mandelstam |​]]  Modificați la Wikidata
Prezență online
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Mîkola Vitaliiovîci Lîsenko (în ucraineană Мико́ла Віта́лійович Ли́сенко; n. , Hrînkî, uezdul Kremenciug⁠(d), Malorossia⁠(d), Imperiul Rus – d. , Kiev, Imperiul Rus) a fost un compozitor, pianist, dirijor și etnomuzicolog⁠(d) ucrainean din perioada romantică târzie. Pe durata activității sale, a fost figura centrală a muzicii ucrainene⁠(d), creația sa constând din opere, lucrări corale, piese de orchestră și de cameră și o mare varietate de compoziții pentru pian. Îi este atribuit un rol esențial în renașterea națională ucraineană⁠(d), fiind în acest sens contemporan cu Grieg în Norvegia, Grupul celor cinci în Rusia, precum și Smetana și Dvořák în Cehia.[17]

Studiind și inspirându-se din muzica populară ucraineană⁠(d), în același timp insistând asupra utilizării limbii ucrainene în defavoarea culturii ruse omniprezente în acea perioadă, a creat compoziții esențiale pentru muzica ucraineană.[18]

Pentru a promova cultura ucraineană, Lîsenko a compus muzică pe motivele lucrărilor multor poeți ucraineni, în special Taras Șevcenko, pe care l-a admirat deosebit de mult. Decorul muzical al poemului patriotic „Rugăciune pentru Ucraina⁠(d)” de Oleksandr Konîskîi⁠(d) a devenit imnul spiritual al Ucrainei. Lîsenko a avut o influență profundă asupra compozitorilor ucraineni de mai târziu, printre care Stanîslav Liudkevîci⁠(d), Oleksandr Koșîț⁠(d), Kîrîlo Stețenko⁠(d), Iakiv Stepovîi⁠(d) și, mai ales, Mîkola Leontovîci.

Numele său este purtat de un concurs internațional de muzică⁠(d), iar în trecut și de o școală de muzică⁠(d), care între timp a devenit Universitatea de Stat de Teatru, Film și Televiziune „Ivan Karpenko-Karîi” din Kiev⁠(d).

Biografie

[modificare | modificare sursă]

Viață timpurie

[modificare | modificare sursă]
Lîsenko în 1865

Mîkola Vitaliiovîci Lîsenko (în sursele ruse și Nikolai Vitalievici Lîsenko) s-a născut la Hrînkî, lângă uezdul Kremenciug⁠(d) din gubernia Poltava⁠(d) (în prezent Kremenciug, regiunea Poltava, Ucraina), la 22 martie 1842.[19] Pe atunci, actualul teritoriu al Ucrainei era împărțit între Imperiul Rus și Imperiul Austro-Ungar.[20] Familia Lîsenko⁠(d) era una înstărită și educată,[20] provenind din aristocrația cazacă din secolul al XVII-lea.[21] Printre membrii notabili ai dinastiei Lîsenko se numără colonelul Ivan Lîsenko⁠(d) (d. 1699), comandant al Regimentul Cernigov⁠(d) și participant în Războiul Ruso-Turc din 1976-1681 și în Campaniile de la Azov, și fiul acestuia, Fedir Lîsenko⁠(d) (d. 1751), asaul⁠(d) și judecător.[22] Tatăl lui Mîkola Lîsenko a fost colonelul Vitalii Lîsenko⁠(d), strănepot al lui Fedir.[23] Compozitorul a avut doi frați mai mici: Sofia Starîțka⁠(d) și Andrii Lîsenko⁠(d).[24]

Mîkola Lîsenko și-a început studiile muzicale la o vârstă fragedă, învățând mai întâi să cânte la pian sub supravegherea mamei sale.[19] La vârsta de nouă ani, și-a continuat studiile la la Kiev,[19][21][25] unde a studiat pianul cu Alois Panoccini⁠(d) și teoria muzicală cu Nejnkevič.[19] Unele din compozițiile sale timpurii din această perioadă au supraviețuit până astăzi, printre care o polka (c. 1851) și o nocturnă pentru pian (1859–1860), precum și o piesă pentru orchestră de coarde⁠(d), Moldavskaia, pizzicato rus (1859–1860).[26] Din 1860, Lîsenko a frecventat gimnaziul din Harkov și a studiat științe naturale la Universitatea din Harkov⁠(d), iar mai târziu la Universitatea din Kiev.[19] La Kiev și-a continuat studiile muzicale cu Dmitriev, Wilczyk și Wolner[19] și a absolvit în 1865 obținând o diplomă în științe naturale.[27] Lîsenko a făcut apoi doi ani de serviciu public în regiunea Tarașcea mediind litigii ale foștilor iobagi și revendicările lor de proprietate asupra pământului.[27][28] Ulterior, a mers la Conservatorul din Leipzig⁠(d), Germania, unde între 1867 și 1869 a învățat pian cu Carl Reinecke⁠(d) și compoziție și teorie cu Ernst Richter⁠(d).[29]

Tânăr compozitor

[modificare | modificare sursă]

Încă din tinerețe, Lîsenko a dezvoltat un entuziasm intens pentru muzica și cultura ucraineană, fiind influențat în mod special de bunicii săi[27] și predilecția sa pentru cântecele țărănești.[19] La începutul anilor 1860 a început să colecteze și să publice cântece populare ucrainene⁠(d), adesea cu ajutorul menestrelului și kobzarului⁠(d) Ostap Veresai⁠(d).[30] Această activitate a rezultat mai târziu în publicarea a șapte volume de aranjamente și transcripții ale cântecelor populare ucrainene între 1868 și 1911.[30] Lîsenko a fost influențat de filozofii Vissarion Belinski, Nikolai Cernîșevski și Aleksandr Herzen.[19] Printre lucrările sale timpurii se regăsesc decoruri muzicale ale poeziilor ucrainene, în special ale celor scrise de Taras Șevcenko, a cărui creație a adaptat-o în lucrarea corală Zapovit („Testamentul”).[31][n 1] Fervoarea sa naționalistă a mai fost alimentată de relațiile strânse cu scriitorul Mîhailo Starîțkîi (care îi era văr), istoricul Volodîmîr Antonovîci⁠(d) și savantul Tadei Rîlskîi, de asemenea de asocierea sa cu hromada⁠(d) din Kiev, Stara hromada⁠(d).[27] Lîsenko a găsit că muzica era cel mai potrivit mediu pentru a-și exprima patriotismul și și-a propus să creeze o școală independentă de muzică ucraineană, în loc de a prelua stilurile existente de muzică clasică occidentală.[28] În 1869, Lîsenko s-a întors la Kiev – în cuvintele istoricului muzical Richard Taruskin⁠(d), „s-a întors acasă ca naționalist muzical hotărât”.[29]

La întoarcerea la Kiev, a continuat să aranjeze și să studieze melodiile populare ucrainene.[28] Își împărțea timpul între rolurile de profesor de pian, angajat al filialei din Kiev a Societății Muzicale Ruse⁠(d) și compozitor.[32] În această perioadă (1872-1873), Lîsenko a compus prima sa operă – Cernomorțî („Marinarii Mării Negre”).[32] Tot atunci a scris o fantezie⁠(d) orchestrală intitulată Ukraiinskîi kazak-șumka („Șumka⁠(d) cazacului ucrainean”) și o piesă de cameră pentru flaut, vioară și pian, „Fantezie pe teme ucrainene”.[26] Lîsenko a mers la Sankt Petersburg între 1874 și 1876 pentru a studia orchestrația⁠(d) cu Nikolai Rimski-Korsakov.[19] Pe lângă Rimski-Korsakov, s-a întâlnit și cu alți membri ai celor cinci, în special cu Modest Musorgski, care lucra la o operă plasată în Ucraina, Sorocinskaia iarmarka⁠(d) („Târgul de la Sorociînțî”).[32] În timpul scurtei sale șederi la Sankt Petersburg, Lîsenko a fost dirijorul unui cor[19] și a scris cel puțin zece compoziții pentru pian într-o varietate de genuri.[26]

Stabilirea la Kiev și cenzura

[modificare | modificare sursă]
Mormântul lui Mîkola Lîsenko în cimitirul Baikove din Kiev.

Lîsenko s-a întors la Kiev în 1876 și a început să conducă un alt cor.[30] Mulți dintre coriștii aflați sub îndrumarea lui Lîsenko au devenit mai târziu compozitori – Levko Revuțkîi⁠(d), Porfîrii Demuțkîi, Kîrîlo Stețenko⁠(d) și propriul fiu, Ostap Lîsenko⁠(d).[33] În paralel, Mîkola Lîsenko organiza concerte pentru Veresai și dădea lecții de muzică, adesea la Institutul tinerelor nobile din Kiev⁠(d).[32][27]

Către sfârșitul anilor 1870, Lîsenko a devenit o figură de frunte în muzica ucraineană.[30] Fiind compozitor ucrainean într-un stat controlat de Rusia, a îndurat dificultăți continue din partea autorităților.[34] Relația lui cu Societatea Muzicală Rusă s-a deteriorat treptat, până când Lîsenko a fost ignorat complet.[30] Spre deosebire de colegii săi ruși, Lîsenko nu a primit sprijin de stat, întâmpinând dimpotrivă piedici din partea oficialilor ruși.[34] Activitățile sale în sprijinul culturii ucrainene[30] au servit ca motiv pentru filarea constantă de către autorități și atacuri frecvente în presa locală.[35] A atras în special atenția prin întâlnirile sale frecvente cu alți patrioți ucraineni, iar mai târziu prin sprijinul pentru revoluția din 1905 și fondarea Clubului Ucrainean⁠(d).[30][25] A fost închis pentru poziția sa față de revoluție în 1907.[30]

Ucazul de la Ems din 1876, care interzicea folosirea limbii ucrainene în scris, a fost unul dintre cele mai importante obstacole întâmpinate de Lîsenko; el a fost nevoit să-și publice unele partituri în străinătate, iar interpretarea în țară a operelor sale muzicale trebuia autorizată de cenzorul imperial.[36] Lîsenko a insistat ca în libretele sale de operă să fie folosită numai limba ucraineană, opunându-se, printre altele, traducerii în rusă a operei Taras Bulba⁠(d), în ciuda faptului că aceasta era prea ambițioasă pentru a fi pusă în scenă în teatrele din Ucraina. Ceaikovski era impresionat de operă și voia să o prezinte la Moscova, însă acest lucru nu s-a întâmplat din cauza insistenței autorului ca interpretarea să fie făcută în ucraineană.[37]

Cariera din ultimii ani

[modificare | modificare sursă]

În ultimii săi ani de viață, Lîsenko a inițiat strângeri de fonduri pentru deschiderea unei școli de muzică ucrainene, cunoscută ca școala de muzică Lîsenko⁠(d). Fiica lui, Mariana⁠(d), a devenit o pianistă, iar fiul Ostap⁠(d) a predat muzică la Kiev.

Activitate muzicală

[modificare | modificare sursă]

Compozitorul, pianistul, dirijorul și etnomuzicologul[38] Mîkola Lîsenko a fost figura centrală a muzicii ucrainene în anii săi de activitate.[39] A fost un compozitor prolific, scriind o mulțime de piese pentru pian, peste o sută de cântece lirice, opere, precum și muzică orchestrală, de cameră și corală.[40]

Opere

[modificare | modificare sursă]

Lîsenko a scris o serie de lucrări de operă, printre care opera clasică ucraineană Natalka Poltavka⁠(d), dar și Utoplena⁠(d) (după O noapte de mai⁠(d) de Gogol), Taras Bulba⁠(d), Nocturne⁠(d) și două opere pentru copii – Koza-dereza⁠(d) și Pan Koțkîi.[26]

Cântece lirice

[modificare | modificare sursă]

Printre compozitorii ucraineni ai secolului al XIX-lea, Lîsenko a fost cel mai înflăcărat adept al cântecelor lirice⁠(d) (în ucraineană ліричні пісні / „lirîcini pisni”).[41] Cele 133 astfel de lucrări „relatează o poveste minunat de detaliată și aprinsă a vieții europene din secolul al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea”.[41] Aceste cântece sunt de obicei compoziții continue⁠(d) cu atenție deosebită acordată detaliilor textului.[42] Abordarea lui Lîsenko îmbină caracteristicile muzicii populare ucrainene și cele ale muzicii clasice occidentale.[42] Din muzica populară el a împrumutat apelarea frecventă la ornamentică⁠(d), metru neobișnuit și afecte caracteristice melodiilor populare, iar din muzica clasică a preluat, printre altele, utilizarea romantică a cromatismului⁠(d) intens, lucru tipic pentru muzica clasică din secolul al XX-lea⁠(d).[42] Cântecele sale acoperă o varietate mare de subiecte, cuprinzând, conform muzicologului Dagmara Turciîn, o „[gamă] uimitor de largă – monologuri dramatice înflăcărate și elegii meditative, declarații filozofice profunde și scene populare pline de culoare, serenade lirice și cântece extatice de dragoste, un vals melancolic și o dumka eroică [...]”.[42]

Lîsenko a scris muzică pe versurile mai multor poeți, în special ale moderniștilor ucraineni,[43] considerând că aceasta este cea mai eficientă metodă de a-și exprima convingerile patriotice și politice.[30] Astfel, el a abordat opera lui Ivan Franko, Ievhen Hrebinka⁠(d), Oleksandr Oles⁠(d), Stepan Rudanskîi⁠(d), Șcegolev, Starîțkîi și Lesia Ukrainka, dar și a străinilor precum Heinrich Heine, Adam Mickiewicz și Semion Nadson⁠(d).[26] El a fost deosebit de devotat lui Taras Șevcenko, înșirând pe partitură 82 de texte din antologia „Kobzar⁠(d)” a poetului.[44] În Ucraina, Lîsenko este considerat deopotrivă cu Șevcenko esența culturii și identității ucrainene.[45]

Cor

[modificare | modificare sursă]

Lîsenko a scris trei cantate pentru cor și orchestră, toate după textele lui Taras Șevcenko.[46] De asemenea, a aranjat aproximativ 500 de cântece populare pentru voce și pian, cor și pian sau cor a cappella.[47] A comemorat decesul lui Șevcenko prin două lucrări: un marș funerar (1888) după versurile lui Ukrainka și o cantată (1911).[26]

Transpunerea corală din 1885 a unui poem patriotic de Oleksandr Konîskîi⁠(d), destinat inițial corului de copii, a devenit cunoscut la nivel internațional drept „Rugăciune pentru Ucraina⁠(d)”, un imn spiritual al țării.

Pian

[modificare | modificare sursă]

Cele mai cunoscute lucrări pentru pian ale lui Lîsenko sunt Suita ucraineană în formă de dansuri antice, două rapsodii (cea de-a doua – Dumka-șumka), Scherzo eroic și Sonata în la minor. A mai scris nocturne⁠(d), poloneze etc. Unele lucrări pentru pian dezvăluie influența lui Frédéric Chopin.

Muzică de cameră

[modificare | modificare sursă]

Muzica de cameră a lui Lîsenko include un cvartet de coarde, un trio pentru două viori și o violă, cât și o serie de lucrări pentru vioară și pian.

Cercetări etnomuzicologice

[modificare | modificare sursă]
Ostap Veresai⁠(d), cu care Lîsenko a avut o colaborare îndelungată

Primele studii etnomuzicologice⁠(d) Lîsenko le-a făcut asupra kobzarului⁠(d) orb Ostap Veresai⁠(d) și le-a publicat în 1873 și 1874. El a continuat să cerceteze și să transcrie repertoriul kobzarilor din alte regiuni, precum Opanas Slastion⁠(d) din Poltava și Pavlo Bratîțea din Cernigov. A efectuat un studiu amănunțit al altor instrumente populare ucrainene, cum ar fi torbanul⁠(d). Datorită colecției sale de eseuri despre instrumentele populare ucrainene, Mîkola Lîsenko este recunoscut drept fondatorul organologiei⁠(d) ucrainene și unul dintre primii organologi din Imperiul Rus.

Lucrările sale etnomuzicologice includ:[48]

  • Lîsenko, Mîkola (). Кобзарь Остап Вересай: Его музыка и исполняемые им народные песни. Характеристика музыкальных особенностей малорусских дум и песен, исполняемых кобзарем Остапом Вересаем [Kobzarul Ostap Veresai: Muzica lui și cântecele populare interpretate de el. Caracterizarea particularităților muzicale ale baladelor și cântecelor maloruse interpretate de kobzarul Veresai]. Kiev. 
  • —— (iulie 1888). „Дума о Хмельницьком и Барабаше” [Balada lui Hmelnîțkîi și Barabaș]. Kievskaia starina: p. 15-23. 
  • —— (martie 1892). „О торбане и музыке песен Видорта” [Despre torban și muzica lui Vidort]. Kievskaia starina: p. 381-387. 
  • —— (). „Народні музичні струменти на Вкраїні” [Instrumentele muzicale tradiționale ale Ucrainei]. Zorea. Liov. 

Moștenire și influență

[modificare | modificare sursă]
Bust-relief pe fațada Casei-muzeu

Creația lui Mîkola Lîsenko și stilul naționalist care se manifestă în ea au avut o influență imensă pentru compozitorii ucraineni de după el. Stanîslav Liudkevîci⁠(d), Oleksandr Koșîț⁠(d), Kîrîlo Stețenko⁠(d), Iakiv Stepovîi⁠(d) și, mai ales, Mîkola Leontovîci sunt câțiva din aceștia care au mărturisit o influență determinantă din partea lui Lîsenko.[38] Deși este bine-cunoscut în Ucraina, Lîsenko rămâne a fi o figură obscură în afara țării.[42]

Lucrările complete ale lui Lîsenko au fost publicate în 22 de volume la Kiev în perioada 1950-1959.[38]

Un grup de compozitori și muzicieni ucraineni, printre care Ielizaveta Ceavdar⁠(d), Ariadna Lîsenko⁠(d) (nepoata compozitorului), Ievhen Rjanov, Andrii Ștoharenko⁠(d), Mîroslav Skorîk și Ievhen Stankovîci⁠(d), au fondat în 1962 Concursul Internațional de Muzică „Mîkola Lîsenko”⁠(d).[49] Casa compozitorului din Kiev, în care a locuit din 1894 până în 1912, a fost transformată în Casa-muzeu Mîkola Lîsenko⁠(d) în 1987.

Viață personală

[modificare | modificare sursă]

Mîkola Lîsenko a fost căsătorit de două ori. Cea de-a doua căsătorie a fost cu pianista și activista Olha Lîpska⁠(d) (n. 1860 – d. 1900), cu care a avut șapte copii:

Note explicative

[modificare | modificare sursă]
  1. ↑ Când trupul neînsuflețit al lui Taras Șevcenko a fost adus în 1861 în Ucraina, Lîsenko a fost unul din purtătorii sicriului la înmormântare.[28]

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. 1 2 3 Bibliothèque nationale de France. „Mîkola Lîsenko” (în franceză). Autoritatea BnF[*]. Wikidata Q19938912. Accesat în .
  2. 1 2 „Mykola Lysenko” (în engleză). SNAC. Wikidata Q29861311. Accesat în .
  3. 1 2 „Mykola Lysenko”. International Music Score Library Project. Wikidata Q523660. Accesat în .
  4. ↑ „Nikolai Witaljewitsch Lyssenko” (în germană). Brockhaus Enzyklopädie[*]. OL 19088695W. Wikidata Q237227.
  5. ↑ Oleh Havrylyshyn; Frank E. Sysyn; Michael Moser; Marko Robert Stech; Roman Sawycky (ed.). „Internet Encyclopedia of Ukraine” (în engleză). Canadian Institute of Ukrainian Studies[*]. Wikidata Q87193076. Accesat în .
  6. 1 2 3 „МСР / Лисенко”, Музыкальный словарь Римана, 1901–1904 (în rusă), Wikidata Q27776721
  7. ↑ „БСЭ1 / Лысенко, Николай Витальевич”, Большая советская энциклопедия. Том 27, 1933 (în rusă), Wikidata Q126907981
  8. ↑ „Mikola Lysenko” (în engleză). Find a Grave. Wikidata Q63056. Accesat în .
  9. ↑ Otto Schmidt; Serghei Ivanovici Vavilov; Boris Vvedensky; Alexandr Mihailovici Prohorov, ed. (), Лысенко Николай Витальевич (în rusă) (ed. 3), Moscova: Marea Enciclopedie Rusă, OCLC 14476314, Wikidata Q17378135
  10. ↑ https://www.findagrave.com/memorial/9596/mikola-lysenko. Accesat în . Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  11. ↑ Jennifer Spencer (). „Lysenko, Mykola Vytaliyovych”. Grove Music Online (în engleză). doi:10.1093/GMO/9781561592630.ARTICLE.17272. Wikidata Q113198237. Accesat în .
  12. 1 2 Oleh Havrylyshyn; Frank E. Sysyn; Michael Moser; Marko Robert Stech; Roman Sawycky (ed.). „Mîkola Lîsenko” (în engleză). Internet Encyclopedia of Ukraine[*]. Wikidata Q87193076. Accesat în .
  13. ↑ https://doi.org/10.1093/gmo/9781561592630.article.17272. Accesat în . Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  14. 1 2 https://www.ukrainianartsong.ca/composers-1-1-1. Accesat în . Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  15. ↑ „Mîkola Lîsenko” (în germană). CARLA[*]. Wikidata Q132733086. Accesat în .
  16. ↑ Nicolai Soloviev, „ЭСБЕ / Лисенко, Николай Виталиевич”, Brockhaus and Efron Encyclopedic Dictionary. Volume XVIIа, 1896 (în rusă), Wikidata Q24460069
  17. ↑ Turchyn 2006, § para. 1.
  18. ↑ Baley & Hrytsa 2001, §2 "The 19th century".
  19. 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Spencer 2001, § para. 1.
  20. 1 2 Turchyn 2006, § para. 2.
  21. 1 2 Predota 2022, § para. 4.
  22. ↑ „Lysenko Family”. Internet Encyclopedia of Ukraine. Edmonton: Canadian Institute of Ukrainian Studies. . Accesat în .
  23. ↑ Filenko & Bulat 2001, p. 13.
  24. ↑ Filenko & Bulat 2001, p. 19.
  25. 1 2 Wytwycky 2010, § para. 2.
  26. 1 2 3 4 5 6 Spencer 2001, § "Works".
  27. 1 2 3 4 5 Wytwycky 2010, § para. 1.
  28. 1 2 3 4 Predota 2022, § para. 5.
  29. 1 2 Taruskin 2002, § para. 1.
  30. 1 2 3 4 5 6 7 8 9 Spencer 2001, § para. 2.
  31. ↑ Taruskin 2002, § para. 1–2.
  32. 1 2 3 4 Taruskin 2002, § para. 2.
  33. ↑ Katchanovski et al. 2013, p. 344.
  34. 1 2 Turchyn 2006, § para. 3.
  35. ↑ Turchyn 2006, § para. 4.
  36. ↑ Turchyn 2006, § para. 3–4.
  37. ↑ Taruskin 2002, § para. 3.
  38. 1 2 3 Ukrainian Art Song Project, § para. 1.
  39. ↑ Kryzhanivsky 2022, § Music of Ukraine.
  40. ↑ Ukrainian Art Song Project, § para. 1–3.
  41. 1 2 Ukrainian Art Song Project, § para. 3.
  42. 1 2 3 4 5 Turchyn 2006, § para. 9.
  43. ↑ Turchyn 2006, § para. 8.
  44. ↑ Wytwycky 2010, § para. 5.
  45. ↑ Turchyn 2006, § para. 7.
  46. ↑ Wytwycky 2010, § para. 7.
  47. ↑ Wytwycky 2010, § para. 8.
  48. ↑ Spencer 2001, § "Writings".
  49. ↑ „Competition History”. bizcard.com.ua. Ministerul Culturii și Turismului din Ucraina. Accesat în .
  50. 1 2 Історія української бібліотечної справи в іменах (кінець ХІХ ст. – 1941 р.): матеріали до біобібліографічного словника/ авт.-уклад. Л.В. Гарбар ; ред. кол.: Г.В. Боряк, Л.А. Дубровіна (голова), В.І. Попик та ін. ; НАН України, Нац. б-ка України ім. В.І. Вернадського, Ін-т рукопису. – Київ, 2017.

Bibliografie

[modificare | modificare sursă]

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Mîkola_Lîsenko&oldid=17550104