Uvulă

Localizarea uvulei în gura umană.

Uvula sau uvula palatină (numită și omușor) este o prelungire, proeminență sau un proces muscular suspendat de marginea posterioară a vălului palatin moale, în fundul cavității bucale, cu o lungime de între 10 și 15 milimetri. Are capacitatea de a se mișca și contracta, având un rol esențial în deglutiție și în emiterea sunetelor.

Uvula poate deranja respirația, provocând sforăituri.

Structură

Uvula palatină este structurată pentru a asigura protecția mecanică și mobilitatea necesară în timpul deglutiției și fonației.

La exterior, este învelit de o mucoasă umedă formată dintr-un epiteliu stratificat scuamos necheratinizat. Acest tip de țesut este adaptat să reziste la fricțiunea constantă de trecere a bolului alimentar. Spre baza posterioară, în zona de tranziție către nazofaringe, acest înveliș poate împrumuta caracteristici ale epiteliului respirator, devenind parțial ciliat.

Sub stratul epitelial se află o lamină proprie laxă și bogat vascularizată. Submucoasa adăpostește o densitate mare de glande salivare minore, numite și glande palatine. Principala lor funcție este de a secreta o salivă fluidă, esențială pentru lubrifierea faringelui în timpul vorbirii și al înghițirii. În acest țesut conjunctiv lax se află aglomerări de celule limfoide cu rol imunitar de blocaj. Din cauza structurii sale aerate, reține ușor lichid, ceea ce rezultă în tumefia rapid în procesele inflamatorii sau alergice.

Structura centrală și de motor al uvulei este reprezentat de mușchiul uvulei (musculus uvulae). Acesta este un mușchi striat scheletic, format din două benzi musculare simetrice care au origine pe spina nazală posterioară și de pe aponevroza palatină, coborând longitudinal până în vârful structurii. În momentul contracției, axul muscular menționat scurtează și îngroașă omușorul, participând alături de restul vălului palatin la izolarea completă a nasofaringelui în timpul deglutiției pentru a preveni refularea alimentelor în cavitatea nazală.