Șantier! Lectură pe proprie răspundere.

cum ar fi, mă,
ca atunci,
știi,
ca atunci când
poezia
se vântură nescrisă,
bezmetic,
prin stomacul gol al poetului
grohâind silabe,
silabe obosite de atâtea împerecheri anoste,
de-a dreptul eșuate,
bifate ca la turiștii japonezi obiectivele,
de dragul animalicului, doar,
sau de dragul semnelor care-s musai să iasă în
cutiuța
vieții cea de toate zilele,
pentru ca seara
zilele astea să nu ne tot dea cu rest.

vezi?
fără rosturile ei vintage,
viața nu e decât o pereche de pumni
trași în cap
tastaturii.

și-acum închidem.
și-om mai deschide.
sau nu.