Sari la conținut

Stăuceni

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Stăuceni, Moldova)
Pentru alte sensuri, vedeți Stăuceni (dezambiguizare).
Stăuceni
—  oraș  —
Centrul educațional cultural
Centrul educațional cultural
Drapel
Drapel
Stemă
Stemă
Map
Stăuceni (Moldova)
Poziția geografică în Moldova
Coordonate: 47°05′15″N 28°52′13″E ({{PAGENAME}}) / 47.0875°N 28.870277777778°E47.0875; 28.870277777778

Țară Republica Moldova
MunicipiuChișinău
Atestare documentară1867
Promovat oraș21 iunie 2024

ComponențăGoianul Nou

Guvernare
 - PrimarAlexandru Vornicu (PAS[1], 2023)

Suprafață
 - Total14,35 km²

Populație (2024)
 - Total11.210 locuitori

Cod poștalMD-4839[2]
Prefix telefonic22

Prezență online
GeoNames Modificați la Wikidata

Stăuceni este un oraș din sectorul Rîșcani, municipiul Chișinău, Republica Moldova. Aici activează Centrul de Excelență în Viticultură și Vinificație din Chișinău.

La 16 mai 2024, Parlamentul Republicii Moldova a aprobat modificări la legea privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova pentru atribuirea comunei Stăuceni a statutului de oraș.[3] Legea aprobată a fost publicată în Monitorul Oficial în data de 21 mai și a intrat în vigoare la 21 iunie 2024.[4]

Stema și drapelul orașului au fost aprobate în anul 2024:[5]

Stema: Pe azur, un teasc din lemn pentru struguri, cu două șuruburi, de aur, surmontat de o carte, de argint. Scutul timbrat de o coroană murală de argint cu trei turnuri.

Drapelul reprezintă o pânză rectangulară (2:3) albastră, purtând în mijloc, într-o orlă de scut antic, galbenă, un teasc din lemn pentru struguri, cu două șuruburi, de asemenea galben, surmontat de o carte albă.

Relieful așezării este domol, puțin deluros; clima este continentală temperată.

Biserica „Nașterea Maicii Domnului”

Prima mențiune documentară despre această așezare datează din 7 iunie 1867, când era un cătun cu câteva case ale țăranilor dependenți de un moșier grec ce dispunea de mari proprietăți de viță-de-vie.

Toponimul „Stăuceni” provine de la cuvântul slav stav, care însemnă heleșteu, iaz, acumulare de apă – cătunul se afla lângă un iazuleț din vale. Cătunul era cunoscut ca Stavceni, selo u stava, adică „Stavceni, satul de lângă iaz”. Există ipoteza că inițial sătucul a fost fondat de niște familii stabilite aici din nordul Basarabiei, iar denumirea Stăuceni ar fi adus-o de acolo. Trecutul localității se intercalează cu istoria satului Buruiana, amplasat la 3 km de șoseaua Chișinău–Orhei. Prin sat trecea „șleahul” (drumul central / drumul bătut) spre capitală. Pământurile din împrejurimi erau ocupate cu livezi, păduri și arături ce aparțineau proprietarului Balițki.

În 1918, când a avut loc Unirea Basarabiei cu România, denumirea satului a devenit Stăuceni – varianta curentă. Până în anul 1940 proprietarii livezilor și pădurilor de aici au fost Pelivan, Crihan, Cazacliu, Zavtoni, Coliban ș.a.m.d În afară de Balițki aici aveau vii și proprietarii Manuilă, Chiriac, Suruceanu, Sinico, Carauș, care aveau suprafețe de 8-15 ha, pe care cultivau Muscat de Hamburg, Coarnă Neagră, Plăvaie. O mare parte a poamei era comercializată pe piața de la Chișinău, o altă parte era prelucrată pentru vin. Pivnița veche a proprietarului Suruceanu s-a păstrat până astăzi și servește ca o enotecă pentru colecția de vinuri a Colegiului Național de Viticultură și Vinificație.

Centrul de Excelență în Viticultură și Vinificație din Stăuceni

În anul 1940, după instaurarea puterii sovietice, pe moșia lui Manuilă a fost organizat sovhozul „Grătiești”, iar pe pământurile lui Balițki și Chiriac sovhoz-trust de cantine și restaurante. În 1944, vechea plantație de viță-de-vie de la Ceucari a servit ca bază inițială pentru organizarea sovhozului „Grătiești”. În el au fost incluse și gospodăriile proprietarilor refugiați de peste Prut. Ceva mai târziu, în 1949, la el au aderat și locuitorii satului Stăuceni, mai exact aceștia au fost incluși în componența lui și li s-a cerut să iasă la lucru.

Primul director al sovhozului „Grătiești”, Simion Șanderiov, a început proiectarea și edificarea mai multor blocuri locative și administrative pe aceste locuri, a pus temelia fabricii de vinuri din Stăuceni și a format prima podgorie.

La 14 mai 1963 Sovietul Suprem al RSSM adoptă hotărârea de a crea la Stăuceni un comitet executiv independent în frunte cu Grigorii Sidocenko. În componența lui este inclus și sătucul Goianul Nou, în același timp localității i se atribuie statutul de orășel. Școala de Viticultură și Vinificație a fost mutată din sectorul Botanica al Chișinăului în Stăuceni cu statut de sovhoz.

În anii 1970, după fuzionarea Școlii de Viticultură și Vinificație din Chișinău cu sovhozul-fabrică „Grătiești”, au fost construite două cămine, două blocuri locative cu cinci etaje și alte câteva clădiri. Mai târziu, aici a început o construcție masivă a spațiului locativ individual, la sol dar și blocuri cu cinci etaje. De asemenea, a fost construită infrastructura. Locuitorii satului se ocupau cu creșterea de struguri, fructe și legume, cu prelucrarea strugurilor și producerea vinurilor.

La 21 iunie 2024, Stăuceni devine oraș.

Administrație și politică

[modificare | modificare sursă]
Primăria

Primarii comunei au fost, Maria Brega (1963-1971), Anatol Prodan (1971-1974), Gheorghe Vasilencov (1974-1986), Ion Sacara (1986-1988), Ion Dragomir (1988-2007), Valentin Sitnic (2007-2019), Alexandru Vornicu (2019-prezent). În anul 1999, comuna Stăuceni a trecut în componența municipiului Chișinău.[6]

Componența Consiliului local Stăuceni (17 consilieri), ales la 5 noiembrie 2023,[7] este următoarea:[a]

  Partid Consilieri Componență
  Partidul Acțiune și Solidaritate 10                    
  Mișcarea Alternativa Națională 3                    
  Partidul Popular din Republica Moldova 2                    
  Partidul Socialiștilor din Republica Moldova 1                    
  Candidat independent SERGIU SÎRBU 1                    

Conform datelor recensământului din 2014, orașul are populație totală de 8.694 de locuitori.[9] La recensământul din 2004 erau 6.833 de locuitori.[10]

Structura etnică

[modificare | modificare sursă]

Structura etnică a populației conform recensământelor din 2004, 2014 și 2024
[11][12] [13]:

Centrul de sănătate
Grup
etnic
2004 2014 2024
Număr % Număr % Număr %
Moldoveni/Români 5.710 83.56 7.243 83.31 10.431 93.05
Ucraineni 570 8.34 433 4.98 385 3.43
Ruși 388 5.67 338 3.88 196 1.74
Bulgari 45 0.65 53 0.60 53 0.47
Găgăuzi 25 0.36 31 0.35 49 0.43
Alții 95 1.39 84 0.97 70 0.62
Nedeclarat 512 5.88 26 0.23
Total 6.833 8.694 11.210
Biroul Național de Statistică
Liceul Teoretic „Dragoș-Vodă”

Structura lingvistică

[modificare | modificare sursă]

Limba vorbită de obicei la Stăuceni (în anul 2024 – fără populația sub 3 ani)[14][15]:

Arena Chișinău, situată la periferia de sud a orașului
Limba 2014 2024
Număr % Număr %
Română 6.679 76.82 9.505 88.14
Rusă 1.326 15.25 1.175 10.89
Ucraineană 31 0.35 63 0.58
Altă 48 0.55 34 0.31
Nedeclarată 610 7.01 6 0.05
Total 8.694 10.783
Biroul Național de Statistică

Galerie de imagini

[modificare | modificare sursă]

Note explicative

[modificare | modificare sursă]
  1. ↑ La 16 ianuarie 2026 a fost admisă cererea de demisie a unui consilier din Partidul „Acțiune și Solidaritate” (PAS); întrucât lista candidaților supleanți a PAS s-a epuizat, a fost restabilit șirul descrescător în condițiile art. 172 alin. (9) din Codul electoral, iar după restabilirea acestuia, cea mai mare valoare numerică i-a revenit listei de candidați din partea Partidului Popular din Republica Moldova[8] (care obținuse inițial un singur mandat[7]).
  1. ↑ „Alegerea Primarului Local. 05.11.2023. Circumscripția electorală comunală Stăuceni”. Comisia Electorală Centrală. . Accesat în .
  2. ↑ https://web.archive.org/web/20231024224212/https://date.gov.md/ro/system/files/resources/2015-11/coduri%20postale%20RM.xlsx. Arhivat din original la . Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  3. ↑ „Vot final: Comuna Stăuceni a obținut statutul de oraș”. Jurnal.MD. . Accesat în .
  4. ↑ LEGE Nr. 112 din 16-05-2024 pentru modificarea Legii nr. 764/2001 privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova. In: Monitorul Oficial, nr. 216-218 art. 318. 21 mai 2024.
  5. ↑ Decretul Președintelui nr. 1498-IX din 24.06.2024.
  6. ↑ Localitățile Republicii Moldova (Itinerar documentar – publicistic ilustrat), vol. 12, Chișinău, 2014.
  7. 1 2 „Alegerea Consiliului Local. 05.11.2023. Circumscripția electorală comunală Stăuceni”. Comisia Electorală Centrală. . Accesat în .
  8. ↑ „HOTĂRÂRE cu privire la atribuirea unui mandat de consilier în Consiliul orășenesc Stăuceni, municipiul Chișinău”. Comisia Electorală Centrală. . Accesat în .
  9. ↑ Rezultatele Recensămîntului Populației și al Locuințelor din 2014: „Caracteristici - Populație (populația pe comune, religie, cetățenie)” (XLS). Biroul Național de Statistică. . Accesat în .
  10. ↑ „Populația pe naționalități și localități, în profil teritorial” (XLS). Biroul Național de Statistică al Republicii Moldova. . Accesat în .
  11. ↑ http://pop-stat.mashke.org/moldova-ethnic-comm2004.htm
  12. ↑ http://pop-stat.mashke.org/moldova-ethnic-comm2014.htm
  13. ↑ http://pop-stat.mashke.org/moldova-ethnic-comm2024.htm
  14. ↑ Spoken language in Moldova 2014, pop-stat.mashke.org
  15. ↑ http://pop-stat.mashke.org/moldova-lang-comm2024sl.htm
  • Localitățile Republicii Moldova (Itinerar documentar – publicistic ilustrat), vol. 12, Chișinău, 2014.

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
Commons
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Stăuceni